Cât costă renovarea unui apartament? » Iată lista completă a cheltuielilor pentru Apartamentul22

Cât costă renovarea unui apartament? » Iată lista completă a cheltuielilor pentru Apartamentul22

Cât costă renovarea unui apartament? » Iată lista completă a cheltuielilor pentru Apartamentul22

1463 996 Catalin

Cat costa renovarea?” / „buget renovare” / „costuri renovare„. Probabil că asta caută pe Google oricine are în plan o renovare pentru apartament sau pentru casă. Toți am vrea să știm, înainte de a începe treaba efectiv, la ce să ne așteptăm din punct de vedere al cheltuielilor.

De asta am decis să țin o evidență clară a tuturor sumelor investite în renovarea Apartamentului 22 și, la final, să fac lista publică. Să vă faceți o idee, cât de cât, și să anticipați în ce vă băgați 🙂 Vedeți mai jos investiția totală și cheltuielile pe capitole!

Mai multe fotografii găsiți în acest articol ⇒  FOTO: Așa arată Apartamentul 22 după o renovare completă!

Cat costa renovarea unui apartament?

⇒ Apartamentul 22 este un apartament de 4 camere din București. Suprafață utilă: 84mp

⇒ Repet ce am scris într-un articol precedent: „În suma cheltuită de noi intră absolut tot! Nu doar renovarea efectivă a apartamentului, ci și utilarea și mobilarea lui completă. Practic, de la betonul blocului spre interior, totul este nou-nouț. Termopane, uși, gresie, faianță, parchet, instalații electrice și sanitare, mobilă, electrice, electrocasnice, decorațiuni interioare, tot-tot! Din vechiul apartament am adus aici doar hainele 🙂”

⇒ Bugetul nostru poate servi ca reper orientativ pentru alte renovări, dar este foarte relativ. Pe altcineva poate costa doar 20% sau dublu, în funcție de necesitățile, pretențiile și disponibilitatea fiecăruia. Puteți cumpăra materiale mai ieftine sau mai scumpe. Puteți investi mai mult sau mai puțin în electrocasnice ori în mobilă. Puteți găsi manoperă mai ieftin ori mai scump. Sunt multe variabile în povestea asta despre amenajări interioare 🙂

⇒ Renovarea a avut loc în perioada august – decembrie 2017. Toate plățile au fost făcute, evident, în lei. Dar am vrut să avem un reper și în euro, așa că la calculul final am transformat suma folosind un curs mediu, o paritate de 1 € = 4,63 lei.

⇒ Ei bine, suma totală cheltuită de noi, de la primul șurub cumpărat până la ultima piesă de mobilier, a fost 153.230 de lei. Adică 33.095 euro

Și acum, pe capitole – cat costa renovarea:

Manoperă echipă zugravi = 17.000 lei, adică 3.670 €

Materiale construcții = 11.885 lei, adică 2.565 €

Gresie, faianță, chit de rosturi = 7.250 lei, adică 1.565 €

Parchet si accesorii (plintă, folie, praguri) = 5.441 lei, adică 1.175 €

Instalație electrică = 4.400 lei manoperă + 1.264 lei obiecte iluminat LED + 3.826 lei materiale (cabluri, doze, panou, siguranțe etc) si aparataj Gewiss Chorus One (prize, întrerupătoare) = total 9.490 lei, adică 2.050 €

Instalație sanitară = 2.800 lei manoperă + 2.000 lei materiale (țevi, coturi etc) + 3.000 lei calorifere de aluminiu si robineți = total 7.800 lei, adică 1.685 €

Obiecte sanitare (chiuvete băi și bucătărie, baterii, lavoare, căzi, rezervoare, vase WC) = 10.100 lei, adică 2.180 €

Electrice – electrocasnice (2 x Smart TV Samsung, combina frigorifica Bosch, cuptor electric Franke, cuptor microunde incorporabil Beko, hotă Franke, plită pe gaz Franke, mașină de spălat vase Bosch, mașină de spălat rufe LG, prăjitor pâine Breville, aparat sandwichuri Breville, router TP Link, espresor Breville, 2 x ventilatoare băi Vortice, aspirator Miele, aer condiționat Gree) = 17.852 lei, adică 3.855 €

Uși = 9.017 lei pentru 5 uși de interior și două uși glisante (1.950 €) + 1.580 lei ușa de exterior (340 €) = 2.290 €

Termopane (toate camerele + balcon, inclusiv pervaze interioare si exterioare + plase țânțari) = 9.180 lei, adică 1.980 €

Mobilă = 37.700 lei, adică 8.150 € (mobilă pe comandă pentru tot apartamentul, plus colțar living, scaune bucătărie, scaune dormitoare, saltea)

Decorațiuni (covoare, perdele, draperii) = 4.500 lei, adică 970 €

Altele: 1.730 lei pentru cărat moloz, 240 lei piese si reparatie rulouri exterioare, 255 lei analize apă potabilă, 120 lei gaură hotă, 160 lei uscător rufe perete balcon, 1.950 diverse (opritoare uși, suporturi prosoape, oglinzi băi, umerașe, etajere, cuiere, suport cutite, scăriță, diverse alte mărunțișuri etc) = total 4.450 lei, adică 960 €

TOTAL BUGET RENOVARE APARTAMENT: 33.095 €

Nu am folosit cele mai ieftine materiale, dar nici pe cele mai scumpe. Am fost undeva pe la jumătatea drumului, poate un pic de tot peste medie.

De exemplu, faianță găsești și cu 20 de lei pe metru patrat, dar și cu 200. Ce ne-a plăcut nouă a fost 80-90. Uși de interior sunt și la 300 de lei, dar și la 2.000 de lei. Ale noastre au costat în jur de 1.100 lei / bucata. Mobilier se găsește și foarte ieftin, dar calitatea e proporțională cu prețul. Nu am cumpărat nici mobilă de lux, am preferat să facem totul pe comandă, pentru a avea calitate,  funcționalitate și design pe placul nostru.

Și exemplele pot continua. Ideea e aceeași: se putea și mai ieftin, dar și mai scump. De gustibus. Și de portofelus 🙂

⇒ Mai multe fotografii găsiți în acest articol ⇒  FOTO: Așa arată Apartamentul 22 după o renovare completă!

În curând, pe www.Apartamentul22.ro vom mai publica:

  • recomandări pentru echipa de zugravi, electrician, producător mobilă
  • prezentarea individuală a fiecărei camere (mai multe imagini + materiale folosite, prețuri, schițe mobilier etc)
  • alte idei de renovare apartament

36 comments
  • Felicitari Catalin, a iesit foarte bine avand in vedere ca ati fost doar voi cu ideile proprii! Imi place mult baia mare si sper sa avem o sursa de inspiratie cand ne vom apuca in februarie (SPER!) cu aceeasi echipa de zugravi (am vorbit deja cu ei).
    Sa va bucurati la maximum de apartamentul vostru frumos si sper sa pot tine si eu un jurnal macar la fel de amanuntit cum ai facut tu. Un an bun!

  • De unde ati luat scaunele de bucatarie?

    Multumesc

  • Felicitari pentru ideea de a posta totul! Majoritatea articolelor de genul asta sunt intr-adevar postate de arhitecti si mai rar se pune accentul pe utilitate si bun simt. Chiar un proiect autentic, toata stima pentru rabdarea de care ati dat dovada in lunile cat au durat renovarile!

  • Pretul manoperei la zugravit a fost stabilit „en gros” sau la metru patrat.
    Cu alte cuvinte, mesterul a ascultat cerintele Dvs, a facut o evaluare din ochi si v-a oferit un pret total, sau v-a prezentat pretul fiecarei operatiuni (ex:curatare, glet, amorsa, lavabila) pt.1 mp, pretul total rezultand, astfel, din calculul aritmetic?

    • Buna, Nicoleta. Zugravii mi-au comunicat prețul total. Bănuiesc ca ei au făcut calculul adunând costurile defalcate ale fiecărei operațiuni in parte, dar nu am fost curios sa le aflu pe bucăți. M-a interesat doar prețul complet (zugrăveala, gresie, faianța, parchet etc). La fel s-a întâmplat și cu celelate echipe – pentru instalația electrica și cea sanitară.

  • Felicitari! Arata bine!
    Cine a facut mobila?

  • Superb totul. Felicitări. Se poate un contact al echipei care a lucrat ? Ma intereseaza pentru in iunie echipa completa zugrăvit electricieni si instalatori

  • Salut,
    S-o stapaniti sanatosi, foarte reusit 🙂
    Ce a inclus manopera la instalatia sanitara?

    • Demontat toate obiectele sanitare din băi, înlocuit toate țevile din două băi și din bucătărie, înlocuit calorifere în tot apartamentul, montat obiecte sanitare în ambele băi (2 vase WC suspendate, 2 rezervoare încastrate, 2 lavoare, o cadă, o cabină de duș cu cădiță), instalat mașina de spalat vase, masina de spalat rufe și chiuveta din bucatarie

  • Sa-l stapaniti sanatosi, foarte frumos. Unde ati comandat usile culisante de la bucatarie? Ma intereseaza si pe mine pt un dressing.

  • Foarte util site-ul 🙂 Am fost si noi intr-o renovare cu un apartament cam cu aceleasi dimensiuni ca al vostru (4 camere si 80m2) si chiar ne-am gandit si noi sa facem un jurnal de renovare online :)) insa printre zidari si sacii de moloz am abandonat ideea… (sincer, si din cauza stresului prea mare). Ma bucur sa vad ca ati facut-o voi si sincer cred ca ne-ar fi fost util si noua tot ce ati scris aici. E super useful sa ai informatii direct de la alti oameni care au trecut prin aceeasi experienta. Chapeau 🙂

    • Mulțumim pentru mesaj, Cristina. Publicăm cu mare drag un guest post de la voi! Așteptăm să ne trimiteți pe mail (apartamentul22@yahoo.com) o scurtă poveste însoțită de câteva imagini și apoi punem articolul pe site 😉

  • Buna Catalin,
    Felicitari pentru idea de a publica detaliile renovarii!!!
    Apartamentul vostru arata SUPERB.
    Nu in ultimul rand, in calitate de coordonator de echipe de constructii-renovari, ma bucur ca ati avut parte de colegi care isi văd de treabă si pun preț si pe satisfactia clientului.
    Un raport calitate-pret corect, parerea mea.
    Poate, in urma articolului publicat de voi, vor ințelege din ce in ce mai multi doritori de lucrari de constructii-amenajari ca un buget necorespunzator nu poate aduce decat lucrari neconforme si cheltuieli cu reparatia lor.

  • Buna Catalin. Felicitari pentru proiect si pentru modul in care ati reusit sa-l duceti la bun sfarsit. Am o rugaminte, daca se poate: ma poti ajuta cu un contact al echipei/ echipelor cu care ai colaborat? Multumesc frumos.

  • Buna,Catalin.M-ar interesa producatorul de mobila.Multumesc anticipat

  • Salut Cătălin. Felicitări pentru modul in care ai documentat etapele principale ale procesului de renovare. Acest site este de un real ajutor celor care doresc sa-si renoveze casa. Ce ne poți spune despre echipa care s-a ocupat de instalația sanitara. Ii poți recomanda mai departe? Poți sa ne dai un contact al echipei? Mulțumesc.

    • Salut, mulțumim pentru mesaj. Nu, echipa de instalatori nu o pot recomanda. Au făcut treabă rezonabilă, dar au părut mereu pe fugă, cu o atitudine nepotrivită de parcă ne făceau un favor că vin să ducă la bun sfârșit lucrarea pentru care erau plătiți. Bonus: n-au mai răspuns la telefon când i-am sunat să rezolve ultimele detalii ale lucrării, adică montajul mașinilor de spălat și al chiuvetei din bucătărie. Le-am montat cu altcineva, până la urmă. Concluzie: nu îi recomand.

  • M ar interesa de la ce firma ati cumparat geamurile termopan.Mulțumesc!

  • Felicitari si multumiri pentru impartasire!

Leave a Reply