Cum alegem ușile de interior pentru apartament? Ce am preferat noi pentru Apartamentul 22

Cum alegem ușile de interior pentru apartament? Ce am preferat noi pentru Apartamentul 22

Cum alegem ușile de interior pentru apartament? Ce am preferat noi pentru Apartamentul 22

914 798 Oana

Ușile de interior sunt un subiect foarte important într-o renovare. De unde cumpărăm usi de interior? Si ce fel de usi de interior alegem? Iată experiența noastră:

Am început prin a căuta informații online, în principal pe forumuri, pentru a afla experiențele și părerile celor ca noi. Apoi am luat la rând magazinele din București, să vedem cu ochii noștri cum arată diverse modele de uși de interior. Am eliminat din start variantele de usi de interior ieftine sau foarte ieftine – prin hipermarketurile de bricolaj găsești și uși la 150 de lei! – pentru că nu căutam ceva care să reziste doar un an și e clar că în acel interval de preț nu puteai obține cine știe ce calitate.

După o vreme ne-am cam restrâns cercul de preferințe la doar 3 branduri: Classen, Porta Doors și Prum. Primele două sunt branduri poloneze, cel din urmă este nemțesc.

Le-am privit pe toate cu atenție, le-am pipăit și le-am studiat din toate unghiurile pentru a vedea diferența de calitate & feeling, apoi am făcut și calcule, să vedem diferențele de preț.

În primă fază, am aflat că ușile de interior sunt de mai multe tipuri. Diferă, de exemplu, umplutura. Cele mai ieftine au înăuntru fagure de stabilizare, în fapt un fel de carton mototolit 🙂 Altele au un rumeguș perforat, care ar izola mai bine și fonic, și termic. Evident, variantele de top erau cele cu uși de lemn masiv, dar nu se potriveau cu ce căutam noi.

Asa arată interiorul unei uși cu fagure de stabilizare (carton plimbat între foi)

 

Variantele de umplutură la ușile Prum. În stânga și în dreapta este placa tubulară paralelă (RST). În mijloc se vede varianta cu placă tubulară, adică soluția pe care am ales-o și noi

 

CITEȘTE și:

⇒ Cât costă renovarea unui apartament de 4 camere? Iată lista completă a cheltuielilor

⇒ FOTO: Așa arată Apartamentul 22 după o renovare completă!

 

Noi am mai fost condiționați de un detaliu. În afară de cele 5 uși normale de interior (3 uși pentru dormitoare și două uși pentru băi) mai aveam nevoie de niște uși glisante, pe care să le montăm între hol și bucătărie. Cam la așa ceva visam:

Răspunsurile celor din diverse magazine ne-au cam dezumflat. Ba prețurile erau prohibitive (între 1.500 și 2.500 de euro!), ba nu se puteau face pentru că erau atipice și ei nu lucrau decât cu uși standard.

Până la urmă, din toate variantele pe care le-am analizat, am decis să mergem pe uși de interior Prum de la Deko Doors, distribuitorul lor în București. De ce?

  • pentru că, după vizite în showroom-urile producătorilor de care aminteam mai sus, ușile de la Prum ni s-au părut cele mai OK. Și solide, și frumoase.
  • pentru că am obținut cel mai bun raport preț-calitate
  • pentru că ne pot face și ușile glisante pe care le doream (nu chiar varianta de mai sus, pentru că între timp am renunțat la lateralele fixe cu geam, dar oricum va ieși ceva frumos, care va glisa într-un perete de rigips)
  • pentru că au avut cel mai convingător discurs la discuțiile face-to-face. Domnișoara de la showroom chiar știa despre ce vorbește, ne-a dat toate detaliile necesare, totul a decurs civilizat și ne-a inspirat încredere
  • pentru că ușile sunt fabricate direct în Germania și apoi aduse în România

 

Showroom-ul Deko Doors, firma care distribuie uși de interior Prum în București, este la parterul hotelului Rin Grand, de pe Calea Vitan Bârzești (link hartă). Iar site-ul lor este www.dekodoors.ro

După ce am decis să mizăm pe ușile de interior Prum, reprezentanții firmei au venit acasă pentru măsurători. E important ca la vizita asta să fie de față și meseriașii, cei care execută golurile de ușă și îndreaptă pereții, pentru că tot ei trebuie să țină cont de dimensiunile exacte ale tocurilor și pervazelor, astfel încât la montaj să nu fie probleme.

Culoarea pe care am ales-o

 

Ușile pe care le-am ales noi  erau din gama standard, albe simple, finisate cu melamină CPL. Prețul? O ușă era 173 de euro, la care s-au adăugat alți  16 € pentru a avea interior din placă tubulară + 26 € montaj + 22 € mâner mai deosebit. Total pret usa interior = 237 € / bucată, adică aproape 1.100 de lei cu totul inclus. Dacă mai adăugăm și ușile glisante, care au fost fixul nostru și s-au dus spre 4.000 de lei, am ajuns la un total de  aprox 2.000€ pentru tot ce ne trebuia în #apartamentul22.

Alte detalii:

  • Grosimea usii este de 4 cm
  • Partea inferioara a usii are dubla intaritura
  • Toc  usor rotunjit ce imbraca in totalitate zidul, cu pervaze pe ambele parti, toate canturile vizibile sunt usor rotunjite
  • Usa si tocul sunt echipate cu doua  balamale de culoare (argintie) invelite cu camasa de teflon (se elimina vechea problema cu scarțâitul usilor)
  • Garantie 2 ani

Comanda a fost dată, am plătit un avans de 20% și acum așteptăm. Ni s-a spus că va dura maximum 6 săptămâni până când ușile Prum de la Deko Doors vor putea fi livrate și montate. Revenim cu detalii în momentul montajului.

Detalii montaj usi de interior

UPDATE: Ușile au ajuns la timp în țară. Mă rog, cu o întârziere de o săptămână din pricina unei încurcături, dar totul a decurs OK.

Montajul s-a făcut în două zile diferite. În prima zi, cei doi montatori de la Prum s-au ocupat exclusiv de ușile glisante, care au necesitat o atenție sporită.

Imagini de la montajul ușilor glisante:

Așa arătau ușile glisante văzute dinspre bucătărie către hol. Abia după montajul lor am construit și partea interioară a peretelui de rigips. Astfel, ușile glisează în perete.

Iată și rezultatul final, de care suntem tare mândri! Ușile noastre glisante arată minunat:

A doua zi s-au montat toate celelalte usi de interior: 3 la dormitoare și două la băi.

Două minusuri minore referitoare la montaj. În holuri a rămas un mic spațiu sub tocuri, pentru că ele au fost așezate pe gresia din băi, iar băile erau un pic mai înalte din cauza pantei. Probabil ar fi trebuit decupate altfel, dar am rezolvat eu ulterior umplând acele goluri cu niște mastic special. Apoi, partea de jos a ușilor era ușor nefinisată, existând riscul de a se deteriora în timp dacă s-ar fi agățat de vreun covor, de exemplu. Aici am rezolvat finisând atent cu un smirghel.

În rest, totul a decurs foarte OK. Oamenii care au făcut montajul au lucrat cu grijă, nu s-au grăbit deloc, au făcut-o „bătrânește” și le-a ieșit exact cum trebuia. Iar ușile arată impecabil. Calitatea este vizibilă, sunt foarte silențioase la închidere, iar „look & feel”-ul este cu adevărat premium, deși noi am cumpărat ceva din gama entry-level.

Concluzia: ne felicităm că am ales aceste usi de interior de la Prum!

CITEȘTE și:

⇒ Cât costă renovarea unui apartament de 4 camere? Iată lista completă a cheltuielilor

⇒ FOTO: Așa arată Apartamentul 22 după o renovare completă!

 

9 comments
  • Salut. Am ajuns intamplator pe site-ul/ blogul tau deoarece si eu renovez un apartament cu 3 camere.
    Legat de usi ai luat in calcul si varianta de la https://www.lebo.de/en.

    Pentru ca eu catre ei m-am orientat.

    Multumesc,
    B

  • Buna ziua! In pozele cu apartamentul renovat am vazut ca la bucatarie ati optat pentru usi culisante. Asa ne-am dori si noi si as vrea sa va rog sa imi dati cateva detalii. Ele sunt montate la inceput de catre echipa de mesteri sau sunt montate de firma de unde sunt achizitionate? Am observat ca ele se deschid in interiorul peretelui si nu la exterior, exact asa cum am vrea si noi, dar nu stiam cat e de posibil pe la noi prin zona, ca nu am mai vazut la cineva. Ma gandesc ca la dumneavoastra a fost mai usor, intrucat am observat in poze ca in vechea forma a apartamentului era open space catre bucatarie. Noi insa avem perete si usa normala. Credeti ca e posibila varianta aceasta si pentru apartamentul nostru?

    • Bună ziua. Montajul ușilor glisante a fost realizat de firma de la care am cumpărat ușile. Sistemul de glisare e mai complex decât punerea în funcțiune a unei uși normale, așa că ne-a prins bine să fie fixat de cineva din domeniu. Meșterii noștri au făcut pereții din rigips, discutând de câteva ori cu cei de la firmă pentru a confirma dimensiunile golului de ușă.

  • Bună. De ce nu ai ales uși din lemn masiv? Am văzut la 1400 lei..Din tei, lemn stratificat ..firma Tgg

  • Am fost foarte mulțumiți de ușile pe care le-am ales. Apoi, 1400 lei însemna deja peste 25% în plus față de bugetul nostru

    • Salutare,
      Dupa experienta personala, usile glisante izoleaza si fonic si impotriva mirosurilor?
      Multumesc.

      • Salut. Ușile glisante fac o treabă decentă. Nu perfectă, pentru că nu se închid etanș 100%, deci un miros puternic din bucătărie mai poate trece uneori spre hol, dar rezultatel este mulțumitor. Un raport ok între funcționalitate și design

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.